Agapia

Mănăstirea Agapia este situată pe valea pârâului Agapia, fiind străjuită de dealurile Muncelu, Ciungi, Bogoslov și Dealul Crucii. Complexul mănăstiresc cuprinde bisericile „Sf. Voievozi”, „Adormirea Maicii Domnului”, „Sf. Ioan Bogoslovul” și paraclisul „Sf. Nicolae”, clădirile de incintă și satul mănăstiresc alcătuit din 141 de case monument istoric, între case și casa memorială „Al. Vlahuță”. Ansamblul mănăstirii Agapia are o suprafață de peste 50 ha, din care 35 ha curți și clădiri.

Mănăstirea Agapia este formată dintr-o incintă alcătuită din clădiri pe două nivele, având un cerdac larg, care se desfășoară de jur-împrejurul bisericii. Pe latura de est se află un turn clopotniță cu două etaje, având la primul etaj o prispă continuă cu arcade elegante și coloane de lemn dispuse în linie. Pe latura sudică a incintei se află Paraclisul „Nașterea Maicii Domnului”. În paraclis se află vechea catapeteasmă cu picturi din secolul al XVIII-lea a Paraclisului „Sf. Gheorghe” de la Mănăstirea Bisericani.

Principalul element al complexului este Biserica „Sf. Voievozi”, care are plan triconc. Edificiul este construit pe temelie de piatră brută, cu ziduri din piatră și cărămidă de o grosime impresionantă. El are abside semicirculare, la care au fost adăugate ulterior un diaconicon la sud și un proscomidiar la nord. Lăcașul de cult are un acoperiș cu o înclinație redusă, acesta fiind străpuns de o turlă octogonală aflată deasupra naosului.

Biserica are fațade în stil neoclasic și este tencuită în asize mari cu mortar de var alb. Soclul este rostuit. Fundațiile sunt alcătuite din zidărie de piatră brută (bolovani) cu mortar de argilă. Peretele vestic este delimitat longitudinal de doi pilaștri corintici, având la partea superioară un fronton cu arcaturi în plăci de ghips cu motive florale. Sub arcaturi se află dispuse o fereastră în formă de rozetă și două ferestre largi cu decorații de factură neoclasică. Zidurile sunt susținute de trei contraforturi, două în dreptul naosului (unul pe latura sudică și unul pe latura nordică, a căror bază sprijină în interior arcul principal al naosului) și un picior de contrafort în axul absidei altarului. În interior a fost eliminat zidul de mare grosime care separa pridvorul inițial de pronaos, el fiind înlocuit cu trei arce care se sprijină pe două rânduri de coloane dorice masive.

Mănăstirea Agapia este renumită pentru pictura interioară a bisericii, operă a celebrului pictor român Nicolae Grigorescu (1838-1907). Petrecând iarna în Munții Neamțului și nevoit să-și câștige singur traiul, pictorul se va înțelege cu un negustor din Piatra Neamț să-i pună la loterie (o practică frecventă la acea vreme) una dintre cele mai reușite icoane și s-o expună în vitrină, ceea ce avea drept consecință un adevărat succes. O altă icoană o trimite Taveftei Ursache, stareța Mănăstirii Agapia, pe care o cunoscuse cu prilejul bolii lui Iosif Gheorghian (dintr-o altă versiune reiese că stareța ar fi avut ocazia să vadă chiar lucrarea expusă la loterie). Frumusețea icoanei și renumele de care se bucura Grigorescu în calitate de meșter zugrav o determină pe aceasta să-i încredințeze decorarea murală a întregii mănăstiri, care avea o suprafață de aproape 2.000 de metri pătrați, contra sumei de 2.000 de galbeni, și a „trei odăi de șezut”.

Contractul a fost semnat la 2 aprilie 1858 și prevedea un termen de cel mult șase luni pentru terminarea lucrărilor. Tânărul își asuma o serie de îndatoriri speciale cum ar fi aceea de a zugrăvi icoanele de pe catapeteasmă „chiar cu mâna me” sau de a face icoanele împărătești pe o „tablă de aramă ce ni se va da de monastire” și își lua drept ajutoare pe meșterul italian Luis Girardelli, zugrav de ornamente, și pe fratele său Ghiță, cu care mai lucrase, de altfel, și în alte ocazii. Așa cum mărturisește artistul, sarcina pe care și-o asumase era foarte dificilă și de multe ori simțea nevoia unei evadări din presiunea muncii anevoioase și pentru a-și alunga tensiunea și oboseala în mijlocul binecuvântat al copacilor, al florilor și al oamenilor.

Se știe că Grigorescu a fost încă din tinerețe un „vânător” de priveliști, colindând uneori prin sate, văi și dealuri cât era ziua de lungă, în încercarea de a cuprinde cu privirea și apoi cu pensula cât mai mult din frumusețea peisajului românesc și de a cunoaște cât mai adânc sufletul omului simplu, trăind în mijlocul naturii, în acord cu ritmurile secrete ale trecerii anotimpurilor. În realizarea figurilor de sfinți, artistul s-a inspirat din chipurile țăranilor și țărăncilor din satele vecine, din cele ale călugărițelor de la mănăstire sau ale vizitatorilor.[20] Istoricii de artă presupun că pictura murală „Proorocul Daniil” ar fi de fapt un autoportret al artistului.

Între anii 1858-1860, Grigorescu a pictat interiorul bisericii într-un stil laicizant realist inspirat din compozițiile vestiților pictori ai Renașterii: Tizian, Rafael Sanzio, Rembrandt, Bartolomé Murillo, Leonardo da Vinci etc. La Agapia, atât icoanele, cât și pictura murală, se dovedesc de o calitate superioară, rezultat al contactului, fie și indirect, cu arta marilor cecut, din creatori din trare tânărul a știut să tragă învățăminte. Lucrate minuțios, cu multă siguranță și îndemânare, icoanele ating perfecțiunea tehnică, câteva dintre ele (Maica Domnului, Iisus) fiind catalogate drept opere capitale ale stilului neoclasic în arta românească.

În ceea ce privește pictura murală, s-a spus că vastele compoziții ce acoperă partea de deasupra pereților, bolțile, cupolele, pandantivii și arcurile ce separă diversele părți ale bisericii reprezintă o formă de artă nemaiîntâlnită la noi până atunci. Departe de a avea statutul unor reluări la dimensiuni mai mari ale scenelor ori ale icoanelor catapetesmei, ele tind să devină tablouri de importanța celor pe care artistul le studiase prin intermediul gravurilor. Tendința realistă în zugrăvirea chipurilor de sfinți este din ce în ce mai evidentă și Grigorescu lucrează în continuare după modele vii, ce-i oferă, după cum el însuși spune, „figura și atitudinea cerută”. În acest sens, i se recunoaște meritul de a fi adaptat stilul neoclasic la propria-i viziune, de a-i fi conferit o notă personală, de a-l fi „umanizat”, de unde și marea deosebire față de pictura bisericească lipsită de viață a unui Constantin Lecca, Mișu Popp sau Gheorghe Tăttărescu.

Munca de pe schele a fost o vreme întreruptă, deoarece meșterul alerga zilnic în oraș pentru a se ține la curent cu mersul evenimentelor, iar când se întorcea, în loc de sfinți, realiza desene patriotice. După terminarea lucrărilor de la Agapia, dorința de a pleca la studii în străinătate a pus definitiv stăpânire pe sufletul artistului.
Necropolă

În pereții laterali ai bisericii, din pridvorul inițial (astăzi aflat în pronaos) se află o nișă cu ancadramente din piatră sculptată, unde au fost descoperite mormintele ctitorilor: hatmanul Gavriil Coci, soția sa Liliana și fiica lor Safta. Ulterior, în acest mormânt au fost depuse osemintele arhiepiscopului Ghedeon și ale schimonahiei Elisabeta Costachi (stareța mănăstirii și sora mitropolitului Veniamin Costachi).

Deasupra nișei se află o inscripție în limba română cu caractere chirilice cu următorul text:  „Pentru păstrarea și pomenirea rămășiților a fundatorilor sf lacașului acesta: hatmanu Gavriil frate lui Vasile Vodă și a soții sale cneghina Liana și Safta fiica lor cum și a fericiților ctitori arhiepiscop Gedeoan, Iștian și soția sa Mariia și a stariților sf lacaș: Elisaveta shimonahiia Kostake, sora mitropolitului V.K. și Sevastia shimonahia sau făcut acest mormănt cu ocazia reparații bisericii. Tot aici se odihnești și roaba lui Dmn: shim Epraxia: star. împreună cu a ei soră shim. Fevronia Buzni. Anul 1859.”