Costiera Amalfitana

Despre Costiera

Drumul spre Sorrento a fost fabulos. Cand am parasit zona peninsulei, spre Sorrento am trecut munti prin niste tuneluri de peste 6 kilometri iluminate si semnalizate. Cand am iesit deasupra marii pe o sosea cat sa incapa doua masini, mi-am adus aminte ca am probleme cu inaltimea din punct fix si mi s-a taiat respiratia. Eram pe Costiera Amalfitana. A trebuit sa oprim fiindca peisajul era mult prea frumos si am oprit intr-o parcare unde am facut cunostinta cu ambrozia si nectarul zeilor din care sorb chiar la ora scrierii acestor randuri: limoncello ! Ma refer, desigur, la lichiorul dulceag, ca visinata noastra, facut din lamaile ce se pot vedea peste tot pe costiera amalfitana. Drumul pana la Sorrento a fost o nebunie serpuita pe malul marii care s-a oprit la 200 de metri de centrul orasului. Acolo, era o parcare unde am lasat masina fiindca in urmatoarele doua zile urma sa fim pietoni. Orașul este așezat pe un platou stâncos ce înaintează spre mare iar în spatele său se înalță Munții Lattari.

Conca dei Marini. Grota de Smarald.

Am ajuns la Grota de Smarald, o pestera marină unde, desigur, datorita reflectiei luminii ce intra in pester și ilumina apa marii dădea acesteia culoarea smaraldului. Aici se coboara de la sosea cu un lift si se ajunge la pestera. Peștera are o singură camera cu dimensiunile de 45m/32 m iar înălțimea de 24 m. peste nivelul mării. Am intrat si ne-a preluat un personaj de poveste, un barcagiu extrem de volubil si serviabil, care, intr-o engleza aproximativă, cu un minunat accent italian, cand a aflat de la Devi ca suntem din Transilvania – Romania, a luat-o bineanteles cu Dracula si pe urma inainte sa ne prezinte micile puncte de atractie din pestera, in timp ce manevra barca in care ne urcasem, ii tot spunea prietenului meu : “Mister, Mister this is…” 

Omul era așa de grăbit să ne arate și să ne spuna lucruri, încât îmi amintea de românii care primesc oaspeți străini și nu mai știu ce să le pună pe masa, ce să le arate, cum să se mândrească cu ce au și cum să se plângă de ceea ce le lipsește. Totul cu un avânt și un șuvoi de vorbe care-l pot înneca pe ascultătorul ce la un moment dat nu mai înțelege nimic și nu mai știe cum să oprească șirul de vorbe și atitudini.
Faza cea mai grozava a fost la final când, dupa ce a lovit de cateva ori cu vasla in apa ca sa ne arate culoarea verde ( fiindcă șmecheria e aici să vii la momentul potrivit fiindcă altfel nu se vede culoarea apei decât dacă o lovește barcagiul cu vâsla să sară stropi) s-a oprit deasupra unui punct si, aratandu-ne in apa ne-a spus astfel : “ Mister, mister, Nativity of the sea, 2 meters under the sea, mister, mister, nativity scene under the sea” ! In prima faza ma uitam la apa si nu intelegeam nimic. Mă gandeam în prostia mea: “ce o fi aia nativity under the sea ?” Nasterea sub mare ? Nasterea mării sub mare ?!? Cum naiba vine asta ?!? Eram absolut crăcănat ! Pana când…ZDRANG…imi cade fisa ! 

Omul vorbea despre scena Nasterii lui Iisus, construita sub apa din mici piese, ca cele ce exista la intrarea in bisericile catolice peste tot in Italia ! Lămurit am scos un “aaaaa” satisfacut si cam asta a fost tot. ! Oricum barcagiul ne va ramane de-a pururi in memorie cu al sau “mister, mister, nativity of the sea !” Sa-i dea Cel de Sus sanatate !

Fiordul din Furore.

De aici am continuat drumul spre Positano spre dar pe drum ne-am oprit pe marginea soselei nu mai lata decat o panglica ( de aia ii si spune Nastro Azzuro) si am oprit masina intr-o alveola ca cea de la statiile de autobuz. De acolo am luat-o pe jos sa vedem un mic fiord ce se afla, credeam noi, aici aproape.(la Furore)

Fiord-ul din Furore este o adevărată perlă a costierei. Deține o bogată și variată vegetație formată din planta numită Ria care produce o floare ca un bujor de pe la noi, un golf mic ce permite mării să inunde mica vale. Muntele ce străjuieștr acest mic sat de pescari în care, pe lângă vechile case, mai găsim, plaje, un muzeu, mori canale, turnuri de apă consturite în sec XVIII. Din anul 1997 când Coasta Amalfitană a devenit loc protejat de UNESCO, Furore devine unul din cele mai frumoase sate din Italia. Localitatea este cunoscută deasemenea pentru muzeul dedicat actriței italiene Anna Magnani care, în anul 1948 a vizitat coasta amalfitana pentru a juca în filmul Love regizat de Roberto Rossellini.

Fiordul despre care discutam poate fi văzut de pe podul ce îl traversează și de unde pornesc scările ce duc la plajă. Al naibii fiord  insa, ca Mecca lui Macedonski, se tot indeparta de noi in loc sa se apropie. Dupa o vreme, eu m-am intors din drum sa iau masina, mai ales ca nu ma simteam deloc confortabil cu toate autoturismele , autobuzele , camioanele și scuterele vajaind pe langa mine si cu haul ce se casca dincolo de parapetul drumului. Am ajuns la masina, ocazie cu care am constatat ca geamul din dreapta spate era deschis complet dar… nimic nu lipsea din autoturism. Am luat masina si am pornit sa-mi recuperez colegii excursionisti, care fotografiasera fiordul si abia asteptau sa continuăm călătoria.