Râșnov
Râșnov (în germană Rosenau, în maghiară Rozsnyó până în 1910 și apoi Barcarozsnyó) este un oraș în județul Brașov, Transilvania, România. Este situat în sud-vestul Depresiunii Brașovului, la 15 km de municipiul Brașov, pe cursul râului Ghimbășel, la 676 m altitudine medie. Localitatea numără în prezent aproximativ 16.000 locuitori. Stema orașului reprezintă un scut cu trei trandafiri.
HighlightsCetatea Râșnov,festivalul de film istoric de la rasnov, dino parc,
Despre Râșnov
Situat în centrul țării, în partea superioară a Țării Bârsei, la poalele masivului Postăvaru, la mică distanță de Munții Bucegi și Piatra Craiului și la capătul nordic al culoarului (trecătorii) Rucăr, Bran și Cheia Predeal, orașul Râșnov păstrează de peste veacuri același iz istoric al unui burg prosper.
Râșnovul se găsește la o altitudine medie de 676 m deasupra nivelului mării, la intersecția meridianului de 25°27´ longitudine estică cu paralela 45°35´ latitudine nordică. În cadrul județului, orașul are o poziție sud – estică, fiind poziționat de-a lungul drumului național DN 73 aflându-se la circa 15 km de municipiul Brașov, 21 km de orașul Predeal, 9 km de stațiunea turistică Poiana Brașov.
Prima menționare documentară a Râșnovului datează însă din 1331 sub numele de Rosnou, mai târziu în 1343 apare cu numele de Rosnov. O altă denumire care apare în documente este Villa Rosarum. Se pare că denumirea germană Rosenau se traduce prin Rosen-Au = „Valea cu țipirig” sau „cu trandafiri”.
Cronologic aflăm atestarea din Tăblițele de la Sinaia, în lucrarea Cronica getă apocrifă pe plăci de plumb? de Romalo Dan. A II-a atestare îi aparține geografului Ptolemeu în lucrarea Geografia, cu numele complet Orientarea geografică (Γεωγραφικὴ Ὑφήγησις, Geografikí Yfígisis), aprox. 150 d. H., Alexandria.
În Antichitate a existat Castrul roman Cumidava, situat la 4 km nordvest de Râșnov. Săpăturile arheologice au scos la iveală în interiorul castrului fragmente de ziduri, fragmente de teracotă sigilată și o figurină din lut care o reprezintă pe Venus, numele roman al zeiței grecești Afrodita, zeița dragostei, frumuseții și fertilității.
În intervalul 1211-1225, în timpul domniei regelui Andrei al II-lea al Ungariei, cavelerii teutoni au edificat prima biserică, lăcaș cu hramul Sfântul Gheorghe. Biserica a fost construită la poalele cetății Râșnov, lângă unicul turn de observație aflat acolo, turn desființat din sec. XIX.
În secolul al XIII-lea Țara Bârsei a fost colonizată cu populații germanice denumite „sași”, deși majoritatea proveneau din vestul Sfântul Imperiu Roman, din valea Rinului. În anul 1427 Râșnovul și cetatea sa au fost vizitate de împăratul Sigismund de Luxemburg, totodată rege al Ungariei, care a acordat așezării dreptul de a ține târguri. Cu timpul localitatea a dobândit importanță comercială, fiind al doilea târg ca mărime din Țara Bârsei. Apar breslele dintre care cele mai importante sunt cele ale lemnarilor, țesătorilor și sticlarilor (de aici toponimul Valea Glăjeriei).
În 1600, după Bătălia de la Mirăslău, trupele lui Mihai Viteazul au jefuit localitatea, fără să reușească cucerirea Cetății Râșnov. Pastorul Paul și fiul său au fost uciși de mercenari. Mihai Viteazul a acordat privilegii bisericii ortodoxe Sf. Nicolae din Râșnov, în documentele cancelariei sale numind așezarea "oraș al domniei mele".
Însă nu întotdeuna viața locuitorilor a fost ușoară în Râșnov, dat fiind că se afla pe drumul ce lega Țara Bârsei de Pasul Bran, pe unde adesea cetele turce și tătare năvăleau în așezare și distrugeau tot ce râșnovenii construiseră. Astfel s-a hotărât construirea Cetății Râșnov, în prezent simbol al orașului și atracție turistică.
După Primul Război Mondial, cadrul geografic favorabil oferă Râșnovului o nouă oportunitate economicǎ: turismul. Statutul de stațiune climaterică a fost primit de comuna Râșnov în anul 1929. În perioada comunismului, pentru Râșnov opțiunea autorităților a fost industrializarea, statul construind cartiere de locuințe pentru cei veniți să ocupe locurile de muncă, iar comuna Râșnov a devenit oraș în anul 1950.
Orașul Râșnov nu are alte localități componente, fiind format din zone de case și cartiere de blocuri de locuințe.
Cetatea Râșnov
Cetatea Râșnov este ansamblul fortificat situat pe dealul calcaros aflat la sudul orașului Râșnov din județul Brașov, unul din cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. Cele mai vechi structuri păstrate până în prezent datează din secolul al XIV-lea, probabil pe locul fortificației din lemn ridicate de Cavalerii Teutoni la începutul sec. al XIII-lea
Cetatea Râșnov controla prin poziția sa strategică accesul în Transilvania dinspre Valea Râșnoavei. Dată fiind importanța trecătorilor montane spre teritoriile sud-carpatice, drumul Branului a fost supravegheat militar și după alungarea cavalerilor teutoni, regalitatea maghiară încredințând fortificația de la Râșnov cavalerilor ordinului Sfintei Cruci.
Aceștia au fost subordonați fie comitelui secuilor, fie voievodului Transilvaniei. Până la mutarea vămii de la Rucăr la Bran și construirea cetății Bran pentru protejarea vămii regale la sfârșitul secolului al XIV-lea, cetatea Râșnov era prima fortificație lângă drumul Branului, după intrarea în Transilvania.
În anul 1427 împăratul Sigismund de Luxemburg a vizitat cetatea Râșnov, pe care a trecut-o în administrarea comunității locale, căreia i-a acordat rangul de târg.
În partea superioară a Țării Bârsei, la circa 15 km depărtare sud-vestică de orașul Brașov, pe vechiul drum comercial care lega – prin trecătoarea Bran – bătrâna cetate a Brașovului de capitala de odinioară a Țării Românești, Câmpulung Muscel, se află orașul Râșnov, menționat deseori în documentele medievale ca orășel-târg.
Vedere asupra orașului Râșnov și a ruinelor cetații
Cetatea este poziționată pe un deal stâncos, imprejmuit de pǎdure, unde singura cale de acces este dinspre est, arhitectura sa fiind adaptatã reliefului, fortificarea urmărind eficiența apărǎrii dealului. Prima mențiune documentară despre cetatea țărănească a Râșnovului datează din anul 1335 când cu ocazia unei noi năvăliri a tătarilor în Țara Bârsei, a fost pustiit întregul ținut, în afară de cetatea de pe dealul Tâmpa de la Brașov și de cetatea Râșnovului, care fiind puternic fortificate au rezistat atacurilor, salvând viața locuitorilor refugiați între zidurile lor.
Dezvoltarea orașului Râșnov a avut mult de suferit din cauza poziției sale geografice. Drumul comercial care trecea prin trecătoarea Branului era și o importantă cale de invazie pentru oștirile dușmane, acestea pătrunzând in Țara Bârsei, intâlneau ca primă așezare mai importantă orașul Râșnov pe care deseori îl pustiau.
Înfățișarea cetății a cunoscut până în prezent numeroase modificări. Imaginea contemporană totuși păstrează elemente arhitecturale care pot reconstitui istoria unei fortificații care a rezistat cu succes asediilor la care a fost supusă. Tipologia cetății ne este demonstrată de dimensiunile acesteia, aproximativ 3500 mp ca suprafață; materialele folosite pentru ridicarea fortificațiilor au fost piatra și cărămida legate prin mortar simplu, fortificații încadrate de 8 turnuri patrulatere și unul poligonal.
În timpul șederii cavalerilor teutoni în Țara Bârsei (1211-1225) au fost aduși în această regiune primii coloniști sași, dintre care o parte au fost așezați la Râșnov alături de populația românească băștinașă, contribuind prin munca lor la dezvoltarea acestei vechi așezări. Din această perioadă datează și porțiunea cea mai veche a cetății.
Accesul în cetatea propriu-zisă nu se face direct, ci printr-o incintă înconjurată de un zid de piatră, aflată în prezent în ruină, având în extremitatea de răsărit un turn de plan dreptunghiular, din care se păstrează numai parterul, iar din celelalte trei laturi, sud, vest, vest – nord zidurile sunt flancate de pante abrupte cu o înălțime de aproximativ 150 m. Zidurile dinspre vest – nord și est erau apărate de o galerie continuă din 2 anteforturi și 7 turnuri. Accesul în cetate este cea mai veche parte a cetății, fiind construită numai din piatră, spre deosebire de cetatea propriu–zisă unde întâlnim și cărămida.
Cetatea are douǎ curți: exterioară și interioarǎ. În curtea exterioară (“curtea din fața cetății“ sau “grădina cetății”), situatǎ în partea esticǎ, erau adăpostite vitele. Curtea exterioară are o intrare pentru armament și alimente, și o alta, pe sub turnul pǎtrat, pentru vite. În incinta cetății (curtea interioară) erau căsuțele locuitorilor, care serveau ca adăpost și cămară în timpul asediilor. Încăperile poartă denumiri pe care le regăsim și la alte cetăți țǎrǎnești: "a școlii", "a preotului", etc. Pe vârful colinei a fost construită o școală și în anul 1650 a fost ridicatǎ o capelă ale cǎrei ziduri se mai vǎd și astăzi. Datorită numeroaselor invazii militare, cetatea a fost “a doua vatră a Râșnovului”.
Neajunsul principal al acestei așezări din cuprinsul cetății, l-a constituit multǎ vreme, lipsa unui izvor de alimentare cu apǎ. Când atacurile se prelungeau, iar rezervele de apǎ erau pe sfârșite, refugiații din cetate ieșeau noaptea pe poarta principală și aduceau apa de la un izvor știut numai de ei. Pentru o apǎrare eficientă, pantele dealului cetății au fost defrișate, iar acolo unde ascensiunea se putea face ușor, au fost săpate șanțuri în stâncă.
Atunci când aflau de apropierea unei armate dușmane sau de izbucnirea unui incendiu paznicii alarmau populația târgului prin bǎtǎile clopotului din turnul de pază. Și astfel de situații nu au fost rare în istoria Râșnovului. Dupǎ invazia din 1335, remarcǎm în anul 1421 primul asediu executat de către o armată otomană. Cetatea rezistă eroic și turcii ridică asediu îndreptându-se spre Brașovul încă nefortificat, pe care îl jefuiesc cumplit. Turcii au mai asediat fărǎ succes cetatea din Râșnov și în campaniile din 1436 si 1441.
În anul 1612 cetatea a fost ocupată de Gabriel Bathory, principele Transilvaniei. A fost singura dată când cetatea Râșnov s-a predat. În martie 1612, Gabriel Bathory, dușman al sașilor, în încercarea de a restrânge libertățile comunității saxone transilvănene, au organizat o campanie militară în Țara Bârsei. Cetatea Râșnov era apărată de locuitorii din Râșnov , Ghimbav, Cristian și un detașament de ostași români, care fǎcuseră parte din armata domnitorului muntean Radu Șerban. Deși tunurile armatei lui Bathory nu au provocat decât mici stricăciuni zidurilor cetății, asediul a devenit deosebit de eficient după ce o parte din trupele inamice au ocupat panta estică, blocând accesul apărătorilor cetății la izvorul tăinuit de unde se aprovizionau cu apă.
Pe 3 aprilie 1612, după negocieri cu principele, fruntașii comunității râșnovene au predat cetatea, cu condiția ca vechile privilegii ale râșnovenilor sǎ fie respectate, iar în cetate să nu fie instalată nici o garnizoană străină. Însă a doua zi dupǎ predare, Gabriel Bathory a alungat locuitorii din cetate și a instalat o garnizoană formată din ostașii săi. În vara anului 1612, râșnovenii , ajutați de brașoveni, au încercat de două ori să recucerească cetatea, dar fără success. Râșnovul a reluat stăpânirea cetǎții în iunie 1613, în urma unei înțelegeri cu Gabriel Bathory prin care sașii plǎteau acestuia o răscumpărare în valoare de 3.000 Florini pentru predarea cetăților Râșnov și Bran.
Luptele din 1612 au dovedit necesitatea săpării unei fântâni în cetate, situatǎ în centrul fortificației având o adâncime de 98 m, sǎpată direct în stâncă. Fântâna cetății a fost sapată în perioada 1623 -1640. Deși există legenda sǎpǎrii fântânii de cǎtre doi prizonieri turci, cǎrora li s-a promis eliberarea la terminarea lucrǎrii, fântâna a fost amenajată de către meșteri sași tocmiți de primăria Râșnov.
Perioada 1658-1661, campania trupelor turcești, însoțite de armata lui Constantin Brâncoveanu din 1690, răscoala “curuților”, au marcat pentru râșnoveni o cronică neagră în care scenariul era același: refugierea în cetate și apoi refacerea așezării. Mai mult, în anul 1718, Râșnovul a fost afectat de o puternică epidemie de ciumă. Au murit, conform listelor magistratului brașovean, 1.161 persoane. Râșnovul a fost depǎșit doar de Brașov (4.509), Prejmer (1.871) și Săcele (2.961). În același an, un incendiu a distrus întregul oraș și a ajuns până la cetate, distrugând case din curtea interioarǎ și capela. După reparare, cetatea a mai fost folositǎ în secolul al XVIII–lea, dar cutremurul din 1802 a distrus o parte din turnuri.
Ultima confruntare armată din cetatea Râșnov avut loc în timpul revoluției din 1848-1849. Deoarece localitatea a fost străbătută de armatele revoluționarilor maghiari, dar și de trupele imperiale austriece și țariste, râșnovenii au preferat sǎ se refugieze cu avutul lor în spatele zidurilor cetății. În această perioadă curtea exterioară a fost folositǎ și ca loc de instruire al gărzilor naționale sǎsești. Prima victimă săsească a revoluției din 1848 a fost un “miliționer” din Râșnov, pe Olt, în luptele cu secuii. În a doua jumătate a secolului al XIX–lea cetatea a fost pǎrǎsită și a ajuns în paragină. În cetate era ținut doar un singur paznic care trebuia să anunțe prin bătăi de clopot izbucnirea incendiilor.
În prezent, turiștii mai pot vizita în interiorul cetății și muzeul de artă feudal, în care sunt expuse arme, unelte, galerii, mobilier de epocǎ, stampe, armuri, porturi specifice secolului, diverse fotocopii ale documentelor din acea vreme. În muzeu mai sunt expuse și cateva obiecte neobisnuite secolului nostru, și anume, o mască de tortură și un jug care folosea la transportarea prizonierilor.
În casele ocupate de vechii locuitorii ai Râșnovului, cu secole în urmă, s-au amenajat buticuri de unde turiștii pot achiziționa diferite suveniruri, pietre semi-prețioase, obiecte de artă, cǎrți în care sunt prezentate istoria și tradiția locului, etc. În centrul cetății a mai fost amenajat și un bar-terasă, unde turiștii se pot odihni după lunga plimbare printre ruine. Trebuie sǎ amintim și de tirul cu arc, unde doritorii își pot exersa priceperea și precizia.
Aici au fost turnate mai multe cadre ale filmului "Nemuritorii" - (1974) în regia lui Sergiu Nicolaescu, "Dacii", "Mihai Viteazul", sau "Columna", orașul câștigându-și astfel titlul de cetate a filmului istoric românesc. În 2002, zona Râșnovului ajungea celebră după ce regizorii americani au ales să filmeze pelicula „Cold Mountain", în care protagoniști au fost Jude Law și Nicole Kidman și care a fost premiată chiar cu un Oscar. O parte dintre scene au fost trase și la cetatea țărănească.
În iulie 2001, aici a fost descoperit un tezaur care a zăcut ascuns mai bine de 400 de ani lângă unul dintre turnurile de piatră de la intrarea în cetate. Comoara constă în cuțite, catarame, inele pentru harnașamente, vârfuri de săgeți și de arbaletă, piese de uz comun, un compas, un vârf de burghiu, piese de la sobe din ceramică, un ac de păr sau de pălărie din argint aurit cu montură de piatră semiprețioasă. Pe lânga acestea, au mai fost găsite și trei căni din cositor de dimensiuni diferite, decorate, una purtând chiar marca de proprietar, având înscris pe capac anul 1600. În lădița de lemn în care erau aceste căni se mai aflau 416 monede de argint bătute în perioada 1509 - 1610 de emitenții din zona Principatului Transilvaniei.